E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.
Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.
Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire. Read the rest of this entry »
Liniştea pe câmpuri cu lumina paşte,
Codrii-au scos capacul raclelor cu moaşte
Toţi purtăm cernite straie de ‘ntristare,
Parcă ne-am întoarce de la ‘nmormântare.
Sfâşâind nădejdea către el întoarsă,
Cerul dupa dealuri obrintela-şi varsă.
Tâlhăreste intra în cuvinte ceaţa,
Clipele schiloade duc în cârje viaţa. Read the rest of this entry »
Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.
Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.
Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană. Read the rest of this entry »
Cu raza, bati din veci aceeasi cale,
Cum vii din nesfarsit inspre-nserari,
In umbra noastra faci din nou carari,
Sa Te primim cu svon de osanale.
Te daruiesti cu rodul toamnei Tale,
Doar celor care plang in asteptari,
Aluneci lin, cazand din zari in zari
Spre duhuri care stiu sa fie goale.
Tu treci mereu in neguri nesfarsite,
Sa biruiesti amurgul prin Calvar
Si-n taina frumusetii negraite,
Te nasti de sus in foc de raze iar,
Ca sa-mplinesti minuni fagaduite,
Lumina Tu, nespus de mare har!
Trecea o doamnă c-un căţel -
O abdicare virginală,
Abis de mirt şi de beteală
Valsând în ape de inel.
Din încifrarea spre albastru
In linişti încropii oceane
Şi linişti-peşti, şi diafane
Căderi spre oare care astru? Read the rest of this entry »
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e câteodată boala.
Pătrunse de duh,
fetele-şi lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toţi oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat-atât de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă
prin aurore subpământeşti.
Read the rest of this entry »
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
Read the rest of this entry »
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Read the rest of this entry »
Imaginatia nu costa nimic
si asta o stie cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitind de umezeala saracului
deschide o expozitie impresionista în zidul jilav
(mici pete neinramate, voluptoasa igrasie ce-l excita pe Manet
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de buna seama, s-ar fi taiat o panglica
s-ar fi rostit discursuri ar fi gilgiit sampania
si critica si-ar fi ros ciolanul ei roz,
aici la zidul saracului
unde mâna reumatica a lui Dumnezeu
isi desavirseste lucrarea
în aerul umed de toamnă
lujerele florilor ca nişte semnături vegetale
ale unei fiinţe de aer şi umbră
indescifrabile semnături, agonice semne:
lacrimile de rouă ale crizantemelor
grimase ale neantului
prevestind misterul fără de sfârşit
al fiecărei zile
misterul tăcut pe care nu-l vom auzi
nicicând…
crizantemele
siluete de fum, răni neauzite
în aerul toamnei melodios