Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plîns şi el la început
Ciudat
Cînta şi dînsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.
Salbatecul
Tamaie si licheni
A murit tamaia,
Duhoarea sta sa creasca.
Ne-a umplut ca raia
„Limba moldov’neasca“.
Mi-a pierit si somnul,
Pacea crestineasca.
Maraie spre Domnul
Limba moldov’neasca.
O biata batrana
N-are nici de pasca.
Sta cu halca-n mana
Limba moldov’neasca.
Isi creste frumosul
Limba romaneasca.
Ii arata dosul
Limba moldov’neasca.
Gangava, tot linge
Cizma muscaleasca. Read the rest of this entry »
In limba ta
In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
Iar bucuria
S-o preschimbi in cant.
In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans. Read the rest of this entry »
Ca prima oara
Merg pe pământ
Şi sun ca vioara.
Toate îmi par că sânt
Prima oară.
Ca un copil
Aştept dimineaţa,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viaţa.
Orice splendoare Read the rest of this entry »
Acasa
Toamnă tîrzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Mă temeam să nu-ţi fie frig“,
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară Read the rest of this entry »
Buzele mamei
Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu ţărna
Mormîntului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormînt
Mai mult ca pre dînsul,
Pre tata,-n
Puţinii lui ani pre pămînt.
Acuma cînd nu te poţi, mamă,
De sarea din şale pleca,
Cine ridică mormîntul
Spre gura uscată a ta?!
Cuvantul mama
Pruncii îl zuruie.
Bătrânii îl visează.
Bolnavii îl şoptesc.
Muţii îl gândesc.
Fricoşii îl strigă.
Orfanii îl lacrimă.
Răniţii îl cheamă.
Iar ceilalţi îl uită.
O, Mamă! O, Mamă!
Mi-e dor de tine,mama
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele! Read the rest of this entry »
Celui ce scria ca poezia este o boala nelecuita
Dar, boala poeziei este nelecuită:
Ai zis şi tu-n viaţa-ţi un singur adevăr;
Dovadă la aceasta e muza-ţi cea pocită,
Şi versurile tale, care se trag de păr.
De-atâta vreme lumea îşi bate joc de tine,
Şi-n loc să pui silinţă a scri ceva mai bine,
Din zi în zi mai tare te văz că şchiopătezi.
Ce doctor aşa mare poate să se găsească,
De a ta nebunie să te tămăduiască,
Sau cel puţin să facă în proză să visezi?
Cainele si magarul
Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Cîinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întîlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
„Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntîmplat? Ştii, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mîhnit.“
— „Dar, sînt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui, Read the rest of this entry »