Ma uit la vant si nu-l vad,
Ma uit indelung si nu-l vad,
Vad doar arborii cum se clatina
Si frunzele cum alearga prin iarba.
Ma uit la timp si nu-l vad,
Ma uit indelung si nu-l vad –
Vad doar copiii cum cresc
Si oamenii cum incaruntesc si se-apleaca.
Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa-ntravezi-vei, cazuta la picioare,
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat … Read the rest of this entry »
Nici gandurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, ca sunt iesit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu ca sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viata si moartea in cuvinte.
Ard in lumina zilei de parca uit ca n-am
Decat un drum prin iarba, un singur drum si-o poarta
Prin care voi patrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau linistea din salcii rotind in Marea Moarta. Read the rest of this entry »
Marea si muntele vietuiesc impreuna
Si iarna fuge de caminul lor.
Fluturii ei albi cand se aseaza pe magnolii,
Pe eucalipti, pe arborii de camfor,
Pe linistitii palmieri – dispar curand
Atinsi de-o moarte nevazuta, stranie,
Si omozile nu se mai nasc.
Oamenii umbla ametiti de lumina
Si se-ntorc intotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vantului.
De la soare invata sa se urce pe munte in zori
Si cand sunt osteniti sa se ascunda in mare.
Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte – Read the rest of this entry »
Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau Read the rest of this entry »
Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava. Read the rest of this entry »
Imi place sa privesc afara.
- Cand au cazut aceste frunze?
Si arborii se scuturara,
Si-n viziuni adanci, ascunse.
Stau vulpi roscate. Stoluri, salbe,
Peste padure nori de ceata,
Ca niste zburatoare albe
Plutind de varfuri se agata. Read the rest of this entry »