Am inteles
Ca nu te pot ajunge;
E-atit amar de drum
In urma ta…
Cand sa te-ajung,
Incet se frange
Si ultima speranta
Ce te cauta…
Si-am inteles
Ca nu ma poti ajunge;
E-atat amar de drum
Si-n urma mea…
Ar trebui sa poti iubi
Si plange
Pentru femeia
Care te-ar avea.
Padure fara cintec !
Iti mingiie vintul
Tacerea de-afara…
In freamatul ivit
Spre o raza
Intinzi goale brate…
Pe trunchiuri cenusii
Urechea
Lipita de dure scoarte
Asculta
Un puls milenar…
Retrezirea-n adinc de altar.
Iti simt apropierea
Cu pasi de muguri…
Molizii -
Nedesfacute viori,
Imi rascolesc dorul…
O aripa se desface,
Cauta inaltarea;
Nelinistea -
Colinda a chemare,
Tacerile se rup…
Chem vintul
Sa mi se joace-n par,
Inchipuindu-mi
Ca sint degetele tale…
Ca esti mingiiere
Intr-adevar…
De-as putea rupe tacerea dintre noi !
Dar cum sa ceri iernii flori de mai ?
Ma prinde tristetea si-n taina contemplu…
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide…
Sint furtuna, sint ploaie, sint soare !
A fost al tau vreodata vintul
Sau Universul nesfirsit ?
Ori soarele din cer luindu-l
L-ai dus in miini la asfintit ?
Ai ascultat in floare merii
Cum inaltau iubiri cint ?
Te-ai contopit cu ploaia verii
In brate fulgerul purtind ?