Un magarus, odata,
Avand abia un an
Si care ramasese, de mama si de tata,
Orfan, -
Ne mai avand nici o hrana,
Nici pic de adapost
Si numai din pomana
Traind, mai mult in post, -
S’a ‘mbolnavit, sarmanul, umbland prin vant si ploae
Si s’a lasat sa moara
In drumul catre moara
Pe-un maldar de gunoae
Trecand insa pe-acolo un cal, cu-argint pe frau, -
Ce se plimba, ca omul satul si fara pas,
Si avea livezi intinse, hambare mari cu grau,
Capite de otava, trifoae si ovas, -
Il pinse-atata mila de bietul baetan
Sarac, uitat de lume, bolnav, ba si orfan,
Ca l’a luat indata de pe gunoi pe sus
Si drept la el acasa milosul cal l’a dus. Read the rest of this entry »