Printre mii de morţi trec singur pe subt ramurile joase,
Liniştit privesc morminte şi m-aplec spre fund de gropi.
Vântu-mi prinde faţa-n palme de miresme răcoroase,
Pe când cerul stă-n picioare pe grumajii unor plopi.
Praful de pe-ncălţăminte au fost oameni, ca şi mine,
Acest pai e poate urma unui gând al nimănui.
Craniul de colo cunoaşte veşnicia foarte bine,
Cu tăcerea gurii ştirbe povesteşte tot ce nu-i. Read the rest of this entry »
Soarbe asfinţitul revărsat din apă.
Oare ard în trunchiuri veşnic lumânări,
Că atâta ceară picură din scoarţă?
Ulii rari ne coase sufletul în zări
Şi ne ‘ndepărtează frunţile de harţă.
Ieri s’a spart fereastra unui curcubeu,
Împroşcând cu ţăndări iarba din poiană.
Oile coboară dela Dumnezeu,
Mieii poartă colbul razelor pe blană.
Şi-a umplut şi baciul fluierul cu cer,
Ca să-l zică noaptea focului de veghe.
Depe culme-un nour, alregând stingher,
Vine să-i aducă prăpădita zeghe. Read the rest of this entry »
Mi-i tot mai greu de mine.Îmi ascund
Subt reci avânturi inima deşartă.
Tristeţa mă pătrunde până’n fund
Şi sufletul cu trupul meu se ceartă.
Nu ştiu ce am pe lume de făcut,
Mă uit în toate părţile cu silă,
Zvârl viitorul repede’n trecut
Şi râd, aşa, ca să nu-mi plâng de milă. Read the rest of this entry »
Mi-a mai rămas puţină tinereţe,
Mă desfrunzesc de ani ca o livadă,
Mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,
Şi ochii – tupilaţi lângă baladă.
În mine plopii-şi suie fremătarea,
Ca în adâncul inimii să mâie,
Obrajii mi-i sărută înserarea,
Împrospătând cu stele şi cu grâie.
Cu doina apei curg spre totdeauna,
Cu ciocârlia inima mea zboară.
Privesc cum noaptea ia pe umăr luna
Ca pe un pui ucis, de căprioară. Read the rest of this entry »
Liniştea pe câmpuri cu lumina paşte,
Codrii-au scos capacul raclelor cu moaşte
Toţi purtăm cernite straie de ‘ntristare,
Parcă ne-am întoarce de la ‘nmormântare.
Sfâşâind nădejdea către el întoarsă,
Cerul dupa dealuri obrintela-şi varsă.
Tâlhăreste intra în cuvinte ceaţa,
Clipele schiloade duc în cârje viaţa. Read the rest of this entry »
Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.
Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele. Read the rest of this entry »
Cad stele pe nuferii din lacuri,
Cu pasi de clipe trece-o adiere.
Cu vârfurile împlântate’n veacuri,
Dorm plopii subt sumane de tacere.
Dorm drumurile’n colb,de mers trudite.
Dulău de pază-i focul dela stână.
Fântâna între urme de copite,
Stă moţăind cu ciutura în mână. Read the rest of this entry »
Norii se scutură,
Toamna e-n toi.
Bezna îşi flutură
Moartea pe noi.
Ropotul, ropotul
Ploii mereu…
Strigă cu clopotul
Sufletul meu.
Pier depărtările
Vechiului drum.
Unde-s cărările?
Unde-s acum?
Sângeră inima
Lângă pământ.
Toamnelor, cine m-a
Pus să vă cânt? Read the rest of this entry »
Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.
În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci. Read the rest of this entry »
Din cuprinsul norului înalt,
Ploaia-şi sparge prundul pe asfalt.
Repezindu-şi degetele lin,
Leapădă verigile-n bazin.
Tescuindu-şi strugurii din pungi,
Joacă cu picioarele ei lungi.
Despletindu-şi părul ei hoinar,
Bate din călcâi pe trotuar.
Prin copaci, cu sprintenit imbold,
Chinuie şi scutură din şold.
Râde, parcă şi-a ieşit din minţi,
Arătându-şi curgătorii dinţi. Read the rest of this entry »